Hipersensibilitatea dentinara insuficient diagnosticata, insuficient tratata?

Hipersensibilitatea dentinara este definita ca o entitate clinica distincta, manifestata prin durere ascutita si de scurta durata la nivelul dentinei expuse, ca raspuns la stimuli termici, tactili, osomotici sau chimici. Aceasta durere nu poate fi explicata de un alt defect al dentinei sau de patologia asociata.
Majoritatea suferinzilor sunt in varsta de 20 pana la 50 ani. Studiile de monitorizare arata ca 36% dintre consumatori sufera de hipersensibilitate dentinara, cu o predominanta a sexului femininfata de sexul masculine.
Datele existente sugereaza o asociere intre periajul dentar, recesia gingivala si hipersensibilitatea dentinara. Hipersensibilitatea indusa de placa bacteriana pare a fi o afectiune distincta.
Factorii abrazivi si erozivi combinati care actioneaza asupra dantinei determina deschiderea tuburilor si pierderea accelerata a acesteia.
Desi incidenta afectiunii este mare, majoritatea pacientilor nu stiu ca aceasta este usor de diagnosticat si de tratat. In prezent, responsabilitatea educarii populatiei privind aceasta afectiune si abordarea sa terapeutica apasa pe umerii comunitatii medicale.
Datele epidemiologice demonstreaza ca hipersensibilitatea dentinara este insuficient diagnosticata si insuficient tratata. Hipersensibilitatea dentinara are o prevalenta mult mai mare comparativ cu cea estimata de catre medicii stomatologi pana acum. Verificarea sensibilitatii dentinare constituie o parte integranta a examenului clinic de rutina efectuat de catre medicul stomatolog tocmai pentru a evita subevaluarea practica a acestei afectiuni.

Cauze si factori de risc

Principala modificare fiziopatologica expunerea canaliculelor dentinare poate fi rezultatul unui proces de abraziune si uzura la nivelul dintilor. Eroziunea este un proces de disolutie chimica a dintelui determinata de actiunea substantelor acide si a sucului gastric.
In prezent, se stie ca refluxul gasto-esofagian determina eroziune dentara. Sucul gastric poate patrunde in cavitatea bucala in mod pasiv, in diverse situatii clinice precum boala de reflux gastro-esofagian, anorexia, bulimia, alcoolismul cronic. Acest mecanism este asociat cu cele mai severe cazuri de eroziune dentara. Pe de alta parte, substantele acide sunt citate ca fiind o alta cauza majora a eroziunii dentare: acizii alimentari si expunerea profesionala la acizi.
Abraziunea este un proces de disturctie a dintelui prin actiunea unor factori fizici fenomen cel mai frecvent asociat cu leziunile cervicale. Uzura este determinata de contactul direct interdentar. Compromiterea stucturala a dintelui este improbabila in cursul exercitarii functiilor normale ale dintelui (masticatia). Contactul interdentar prelungit este intalnit la pacientii cu bruximism si reprezinta principala cauza de uzura dentara la om.
Eroziunea pare sa fie factorul cel mai reprezentativ, care actioneaza sinergic cu alte mecanisme in sensul pierderii substantiale a smaltului si dentinei si are drept consecinta deschiderea canaliculelor dentare. De asemenea, retractia gingivala sau pierderea smaltului conduc la expunerea dentinei.
Dentina hipersensibila prezinta de pana la 8 ori mai multe canalicule dentinare la suprafata sa. Mai mult, diametrul canaliculelor este dublu comparativ cu dentina normala, astfel incat stimuli de intensitate usoara determina o crestere semnificativa a fluxului dentinar si in consecinta a durerii asociate.
Hipersensibilitatea dentinara poate fi prevenita prin gesturi simple, atat de catre stomatolog cat si de catre pacient. Medicul va evita utilizarea intempestiva a instrumentarului la nivelul suprafetelor radiculare in timpul detartrajului si a altor manevre (indepartarea petelor, slefuirea); va evita distrugerea barierei biologice la montarea coroanei dentare ; va utiliza agentii desensibilizanti in cursul procedurilor de albire sau in cazul tratamentului hipersensibilitatii cronice cu ajutoril lingurii de amprentare; va evita plasarea subgingivala a marginilor coroanei de sustinere care pot retine placa bacteriana; va monitoriza periodic pacientul in privinta semnelor de eroziune si abraziune dentinara. La randul sau, pacientul va utiliza o tehnica de periaj corecta, va respecta instructiunile de utilizare a pastelor de dinti desensibilizante, va evita folosirea unor periute de dinti dure si periajul imediat dupa consumul de alimente si bauturi acide, va evita utilizarea excesiva a metodelor de curatare interproximala si periajul cu presiune excesiva pentru o perioada lunga de timp, ca si utilizarea scobitorilor la nivelul gingiilor.
Hipersensibilitatea dentinara este mai frecvent intalnita la pacientii cu boala paradontala, la care prevalenta atinge 73 98%, ca o consecinta a afectiunii per se si a tratamentului aplicat (inclusiv detartrare, slefuire si eliminare chirurgicala a pungilor paradontale).

Beneficiile clinice sunt multiple: obtinerea controlului hipersensibilitatii intr-un mod simplu si usor de aplicat, complianta buna la tratament, evitarea metodelor restaurative.
Practica clinica demonstreaza ca utilizarea pastei de dinti desensibilizante pe baza de nitrat de potasiu este eficace la majoritatea pacientilor. Nitratul de potasiu poate fi asociat cu fluorura de sodiu pentru protectia de lunga durata impotriva cariilor. In cazul in care sunt necesare metode restaurative pentru restabilirea integritatii dintelui, asocierea acestora cu pastele de dinti desensibilizante este benefica pentru sanctionarea prompta a durerii.
Utilizarea metodelor de albire a dintilor la domiciliu contribuie la cresterea incidentei hipersensibilitatii dentinare. Studiile clinice arata ca frecventa hipersensibilitatii dentinare creste la aceasta grupa de utilizatori la 55 - 75%. Incidenta hipersensibilitatii dentinare poate fi redusa daca se utilizeaza paste de dinti desensibilizante cu cateva saptamani inainte de expunerea la agenti de albire.